Viața emoțională a adolescenților de Lisa Damour (Recenzie)

Cu toții știm că e nevoie de un întreg sat (engl „it takes a village”) să crești un copil. Și poate cu atât mai mult atunci când vorbim de a crește un adolescent, mai ales când psihologia pop te bomboardează cu mesaje suprasimplificate despre adolescenți, cum ar fi că „sunt rebeli și fac lucruri periculoase”, „își pierd simțul rațiunii”, „sunt mereu irascibili” și multe altele. Adesea, adolescența este prezentată drept acea perioadă tulbure, când nimeni nu îi mai dă de cap adolescentului său, nici chiar el însuși. Lisa Damour adresează, rând pe rând, fiecare mit și descâlcește pânza de informații existente despre această perioadă, ajutându-ne să avem o perspectivă mai realistă și mai nuanțată asupra a ce înseamnă să fii adolescent sau să crești unul.

Despre carte și autoare

Lisa Damour este psiholog clinician și doctor în psihologie, cu un interes deosebit pentru dezvoltarea în perioada adolescenței, în special cea a fetelor. De asemenea, în prezent, este și gazda podcast-ului Ask Lisa („Întreab-o pe Lisa”), în cadrul căruia oferă răspunsuri valoroase la controverse în ceea ce privește creșterea copiilor și adolescenților. „Ar trebui să monitorizez locația adolescentului meu?” „Cum ar trebui să vorbesc cu adolescentul meu despre consumul de substanțe?” Dacă aceste întrebări ți-au stârnit curiozitatea, merită să arunci o privire (sau o ureche, hihi) asupra podcast-ului său.

Cât despre cartea „Viața emoțională a adolescenților”, aceasta vine în ajutorul părinților care navighează, cot la cot cu copii lor, această etapă de dezvoltare. Cartea este împărțită în cinci mari capitole și acoperă următoarele tematici: mituri legate de exprimarea emoțională din adolescență, felul în care genul modelează dezvoltarea, schimbări apărute în adolescență și exprimarea emoțională sănătoasă. Damour apelează la un limbaj clar, ușor de înțeles și oferă o mulțime de exemple din practica sa clinică și recomandări pentru gestionarea a diverse situații.

Lucruri pe care orice părinte e important să le știe

Cartea e plină de informații valoroase și, cu siguranță, oricine află o mulțime de lucruri utile pe măsură ce o parcurge. Însă, pentru părinți, consider că cel puțin o parte dintre aceste informații sunt absolut esențiale. Las aici câteva dintre ele:

Scopul tău, ca părinte, nu este să îl protejezi pe adolescentul tău de trăirile negative. Experiențele negative și emoțiile care vin la pachet cu ele sunt parte firească a vieții. Încercând să îți ții copilul departe de experiențe negative, nu faci altceva decât să îl izolezi într-un glob de cristal, departe de tot ce înseamnă o viață autentică. Confruntați cu diferite situații și trăiri, adolescenții dobândesc abilități importante de viață, precum autoreglarea emoțională, gestionarea conflictelor sau îmbunătățirea modalităților de a face față stresului. Așadar, în loc să încercăm să îi protejăm de disconfort, este mult mai benefic pentru ei ca, în momentele dificile, pur și simplu să le fim alături și să le arătăm că îi ascultăm, că le înțelegem suferința și să îi ghidăm să descopere modalități sănătoase prin care pot face față acestor situații.
Adolescenții sunt mult mai rezilienți decât cred părinții lor. De multe ori, s-ar putea, ca părinte, să îți vezi copiii în cele mai critice momente. Să ne imaginăm acest scenariu: adolescentul vine de la liceu și, cum intră pe ușă, izbucnește în plâns. Astfel, ai ocazia să îți vezi copilul într-o postură foarte vulnerabilă și încep să te macine tot felul de întrebări, precum dacă ai greșit ca părinte, dacă nu s-a adaptat la liceu sau dacă este „mult prea sensibil”. Adevărul este că, de obicei, vedem doar o mică parte din întreaga imagine. În cazul descris mai sus, reacția adolescentului s-ar putea să fie chiar un mod adaptativ de a face față problemelor sale, anume, are reacția potrivită în contextul potrivit. La școală, la meditații, în oraș, probabil genul acesta de reacție ar fi fost taxată din punct de vedere social. Așadar, indiferent că a fost vorba de o notă proastă, un refuz, o ceartă cu un prieten sau cine știe, adolescentul a reușit pe moment să mențină o atitudine mai „cu perdea”, adaptativă pentru contextul în care se afla. Apoi, ajuns acasă, locul unde știe că poate fi complet sincer și vulnerabil, și-a dat voie să se descarce, exprimându-și emoțiile în felul în care avea nevoie. Să nu uităm că sănătatea emoțională nu este despre a avea numai emoții pozitive, ci despre a manifesta emoțiile negative în modul și în contextul potrivit.
Conflictul între părinte și adolescentul său este absolut normal. Adolescența este o perioadă marcată de o creștere a nevoii de autonomie. La vârsta aceasta, de regulă, ne dorim să explorăm lumea, să descoperim cine suntem și să demonstrăm că putem face diverse lucruri pe cont propriu, fără ajutorul părintelui. Rolul părintelui este acela de a se asigura că explorarea și dezvoltarea autonomiei se desfășoară în niște limite rezonabile vârstei și abilităților adolescentului. Cu alte cuvinte, conflictele și tensiunile sunt semnul că fiecare își face treaba bine: adolescentul își exercită nevoia de autonomie firească, specifică vârstei, iar părintele impune limite și reguli atunci când acesta „sare calul”, pentru a-l menține în siguranță. Așadar, conflictele nu trebuie evitate, însă e important să le menținem la un nivel constructiv, astfel încât fiecare să aibă de învățat de pe urma lor.
Adolescenții sunt mai predispuși la asumarea riscurilor. Schimbările de la nivel neurobiologic din adolescență îi fac pe aceștia mai predispuși la a se expune la situații riscante. Așadar, dacă ești îngrijorat că adolescentul tău s-ar putea angaja în comportamente de risc sau ar putea lua decizii nu tocmai inspirate, ai motive să te simți așa. Însă, este important să îți amintești că, încercând să monitorizezi îndeaproape comportamentul copilului tău și să îi pui o mulțime de restricții, nu faci altceva decât să îl înveți să se ascundă de tine și faci asumarea riscurilor să pară și mai tentantă pentru el. Ca alternativă, discută cu el despre riscurile anumitor acțiuni și despre măsurile de precauție pe care și le poate lua dacă, totuși, ajunge într-o astfel de situație. Arată-i că ai încredere în el și că ai anumite așteptări de la el pe care, dacă le va încălca, va suporta un set de consecințe. De asemenea, transmite-i că, dacă se află vreodată în pericol, îți dorești să apeleze la tine cu cea mai mare încredere. O atfel de abordare poate suna în felul următor: „Dacă vei consuma alcool la acea petrecere, vreau să o faci în mod responsabil. Cel mai important pentru mine e să te știu în siguranță. Dacă se întâmplă, totuși, să sari calul și să ajungi într-o situație periculoasă, vreau să apelezi la ajutorul meu fără să îți fie teamă. Știu că uneori cu toții mai greșim.”

Cum știi că această lectură este pentru tine

Publicul țintă al cărții „Viața emoțională a adolescenților” îl reprezintă, fără îndoială, părinții de adolescenți sau de viitori adolescenți. Desigur, poate fi o lectură pentru oricine, dar s-ar putea să nu ți se pară la fel de relevantă dacă nu te încadrezi în această categorie. De asemenea, dacă ești în căutarea unei cărți care utilizează mulți termeni de specialitate și pune accent pe date statistice sau prezentarea unor studii de specialitate, s-ar putea ca această carte să nu fie pe gustul tău.

Autoarea abordează o mulțime de subiecte relevante pentru părinți, precum impunerea limitelor sănătoase, înțelegerea nevoilor adolescenților și adoptarea unor reacții potrivite momentele de conflict. Cu un stil cald, personal, Lisa Damour reușește să creeze sentimentul că este alături de tine în acest proces. Printre rânduri, transmite mesajul că știe cât de greu este să fii părinte și că este normal ca uneori să faci greșeli sau să te simți copleșit, punându-ți în același timp la dispoziție uneltele pentru a naviga cu succes această perioadă.

Page updated

Google Sites

Report abuse